Primăria Comunei Budureasa
Înapoi la:HomeSunteţi la:OCUPATIA LOCUITORILOR
Budureasa, nr.15, Jud. Bihor  Cod poştal 417100 0259-321243  0259-321243 primaria.budureasa@cjbihor.ro
 
 
 
 
 
 
Consultare
Taxe şi impozite
ON - LINE
Comuna noastra
e-Formulare
Comunicate de Presa
Ocupatia locuitorilor________Modificată în : 09.02.2012

OCUPATIILE LOCUITORILOR

 

CREŞTEREA ANIMALELOR

Una dintre cele mai vechi şi statornice îndeletniciri a locuitorilor a fost creşterea animalelor,ocupaţie determinată de condiţiile geografice şi pedoclimatice pe de o parte, iar pe de altă parte de necesitatea de a obţine produse alimentare:lapte, carne, grăsime, ouă, precum şi materii prime pentru confecţionarea îmbrăcămintei: piei, lână, blănuri.Speciile de animale crescute erau:oi, capre,boi, vaci, cai, găini, porci.In perioada de iarnă animalele sunt crescute în stabulaţie în grajduri, saivane ori coteţe în funcţie de specie,hrănite cu fân,otavă,tulpini de porumb,dovleci,

cartofi,tarâţe,resturi alimentare, ş.a.m.d.

De primăvara până toamna, animalele sunt scoase la păşune. Numărul prea mare al animalelor, raportate la suprafaţa de păşune din apropierea satelor noastre, îi determină pe localnici ca, începând cu sărbătorile Rusaliilor şi până în luna septembrie, să se practice păşunatul vitelor la distanţă de 40 km faţă de centrul comunei, pe păşunea montană Micău.Plata păstorului pe acest interval de timp diferă într-o oarecare măsură după specia de animale şi constă în bani,cereale,

pâine,slănină;(pentru o pereche de cai-25 kg cereale, o pâine de casă de 3 kg,1/2 kg slănină,bani în valoarea unui cocoş; pentru o taurină preţul se înjumătăţeşte,iar pentru 5 oi- l2 kg cereale,3 kg

pâine de casă,1/4 kg slănină şi bani-jumătate din valoarea unui cocoş).Pe păşunile montane sunt scoase oile,caii,vacile gestante,vacile sterpe,tineretul bovin.

Pentru păşunatul vitelor, în apropierea comunei, fiecare sat îşi angajează un ciurdar pentru vaci,un purcar pentru porci, care păzesc animalele zilnic de dimineaţa până seara.Incepând cu anul l985 localnicii nu-şi tocmesc purcari.

Efectivele de animale diferă de la un an la altul:

SPECIA/ANUL 1994 1997  
Bovine 1850 1751  
Porcine 1452 1362  
Cabaline 48o 440  
Ovine şi caprine 1115 1772  
Păsări 18600 19500  

In anul 1997, un număr de 514 gospodării creşteau taurine,din care 494 gospodării deţineau vaci,după cum urmează: 416 gospodării cu 1-2 vaci, 88 gospodării cu 3-5 vaci.Nu există în comună gospodării cu peste 5 vaci.Producţia de lapte pe zi, de la o vacă se situează între 4-5 litri.

Asistenţa sanitar-veterinară este asigurată de medicul veterinar Isoc Ioan, născut în satul Nimăieşti cu domiciliul în oraşul Beiuş,tehnicienii veterinari Laza Vasile(a Chenţului) şi Grec Vasile.Consultarea animalelor se realizează la dispensarul veterinar,în gospodăriile populaţiei cât şi pe păşunile montane(vara).

Dispensarul veterinar a fost construit în anul l986 din fondurile statului,iar munca de ridicare şi terminare până la darea în folosinţă a fost prestată de locuitorii comunei(săparea şanţurilor,căratul pietrei,lemnelor,nisipului ,turnarea fundaţiei,ridicarea, acoperirea,tencuirea,

zugrăvirea).Construcţia este formată din parter şi un etaj.La parter se află farmacia şi birourile, iar la etaj locuinţa pentru medic.In curte există condiţii speciale pentru consultarea şi tratarea animalelor.

Grajdul comunal, situat la numărul de casă 370, a fost construit în perioada 1946-1974.La

început era înzestrat cu produşi de prăsilă pentru taurine,cabaline,porcine.Ingrijitor era Budău Nicolae(a lui Chiriac), iar mai târziu de Magda Alexandru.Pe o scurtă perioadă de timp, staţiunea de montă beneficia de material selecţionat în scopul însămânţării artificiale şi un cadru de specialitate.In prezent localnicii îl solicită pe dr.veterinar Tiţ Ioan din Burda, foarte bun specialist.

AGICULTURA

Agricultura constituie o ocupaţie de bază a locuitorilor deşi producţiile obţinute nu satisfac aşteptările.Oamenii sunt harnici, se zbat să obţină cât mai mult şi bun, însă condiţiile climatice nu sunt foarte bune.Fără îngrăşăminte naturale, nu se pot obţine rezultate bune,iar acestea sunt în scădere ca urmare a scăderii numărului de animale.Ingrăşămintele chimice de la un an la altul au preţul tot mai ridicat.

Referitor la sistemul de exploatare agricolă, putem arăta că primii locuitori ai acestei vetre au folosit sistemul”într-un câmp” care are la bază aplicarea individuală a tehnicilor de asolament de fiecare ţăran pe pământul său.In 1720, la Teleac, încă se păstra sistemul „într-un câmp”, iar în Burda, Budureasa şi Saca se practica sistemul „în două câmpuri” folosind asolament bienal. Sistemul „în teri câmpuri”,un câmp cultivat cu cereale de primăvară,altul cu cereale de toamnă iar al trei-lea de ogor(lăsat să se odihnească) se practică de mai bine de 90 ani,deşi în apusul Europei s-a aplicat după 1766 la dispoziţia Mariei Tereza.

In 1994,suprafaţa agricolă şi de producţie pe ramuri de folosinţă era următoarea:

-suprafaţa cultivată cu grâu şi secară-46o ha,producţia 1400 kg/ha;

-suprafaţa cultivată cu porumb-1316 ha, producţia 2250 kg/ha.;

-suprafaţa cultivată cu cartofi-178 ha,producţia 11214 kg/ha;

-suprafaţa cultivată cu legume-83 ha,producţia 504 kg/ha.;

Exploataţiile agricole se clasifică astfel:

- sub 2 ha în 233 gospodării;

- între 2-5 ha în 292 gospodării;

- între 5-10 ha în 30 gospodării.

Paralel cu progresul tehnic în domeniul mecanizării a scăzut numărul animalelor de muncă.Persoanele cu un câştig mai bun şi-au cumpărat cositoare mecanice,tractoare,combine,

numărul acestora fiind în creştere.

 

Tipul tractorului Anul 1997 Anul 1998
Sub 45 C.P. 1 2
De 45 C.P. 20 21
De 55 C.P. 1 1
De 65 C.P. 8 11
TOTAL 30 35

Cât priveşte seceratul cerealelor păioase, cu ani în urmă, se executa manual cu secera,mai târziu cu coasa;se făceau snopi, se legau şi se clădeau în cruci.Crucile se transportau cu căruţele ori carele la arie unde se clădea stogul.Fiecare cultivator de cereale avea propriul stog.Lângă fiecare stog se instala cu ciubăr ori butoi cu apă(contra incendiilor)Pe raza comunei, se organiza 12-13 arii care tot timpul erau păzite.Treieratul se făcea cu batoza pusă în funcţie de un cazan cu lemne,mai târziu de tractor.Au existat perioade când se practica îmblătitul snopilor,călcatul cu ajutorul cailor, sau cu maşina învârtită manual de către patru persoane.În prezent combina execută toate lucrările(secerat,treierat).

Primii posesori de batoze au fost preot Neşe Vasile, Goina Teodor(a Neşului),Mihalcea Crăciun(Burda).Dl. Goina Teodor a vândul cazanul la Service Beiuş, iar de acolo a ajuns în Chişcău la muzeul d-lui Fluture Aurel. În anul 2002, dl.Condoroş Teofil din Budureasa a folosit primul mecanism pentru balotarea paielor, în ţarina Buduresei.

POMICULTURA

Pomicultura a constituit o preocupare pentru sătenii noştri,interesaţi să obţină fructe necesare în alimentaţie, plantând meri,peri,pruni,nuci ,cireşi dar şi lemnul necesar confecţionării mobilierului de nuc şi cireş.

Dl. învăţător Goina Gheorghe (l854-1947),în colaborare cu notarul Korner Iosif(1885-1908),originar din Vaşcău,înfiinţează în anul 1901 o pepinieră de pomi fructiferi.Din anul 1901 până în anul 1908 s-au distribuit localnicilor peste 1000 de pomi altoiţi(altoi),de soiuri nobile.Gospodarii au fost instruiţi în mod practic cum să execute altoiri la pomi şi cum să-şi înfiinţeze livezi de pomi fructiferi.Dragostea pentru cultivarea pomilor s-a transmis din generaţie în generaţie, un rol important avându-l în acest sens învăţătorii şi profesorii de biologie.Intr-o bună perioadă de timp ,prin grija specialiştilor-tehnician agronom Goina Teodor,ing.agronom Laza Vasile, au fost aduşi pomi altoiţi de la Staţiunea Experimentală Oradea la Consiliul PopularBudureasa şi repartizaţi contra cost solicitanţilor.Satul Saca deţinea cele mai mari şi bogate livezi precum şi familiile Laza,Goina,Grec din Budureasa.Se executau lucrări ca:săpatul în jurul pomilor,îngrăşarea terenului cu îngrăşăminte naturale,curăţarea de omizi,frunze şi ramuri uscate,arderea acestora,văruirea truchiurilor,fumegarea(cu iască şi putregai de lemn) împotriva îngheţului de primăvară.Fructele erau mari,sănătoase.

Între anii 1957-1986,la nivelul comunei a existat o echipă fitosanitară(formată din persoane din sat),care executa stropiri de iarnă şi primăvară în toate livezile,împotriva bolilor şi dăunătorilor.In prezent asemenea stropiri nu se mai fac.

Fructele,în scopul consumului pe perioadă îndelungată, erau preparate ecologic.Prunele se uscau pe şuşnic,se păstrau în coşuri de nuiele ţinute în podul casei,la nevoie fiind spălate,fierte fără adaos de zahăr.La fel se proceda cu o parte mai mică de mere şi pere,numai că acestea erau tăiate în 4-6 felii,pe vertical(poame), apoi puse la uscat.Cantitatea cea mai mare de prune bistriţe era folosită la prepararea majunului(liptarului).Prunele sănătoase,spălate, cu sâmburele îndepărtat se fierbeau(fără apă în sucul lor) într-o căldare mare de cupru învârtind tot timpul compoziţia cu o paletă de lemn,până devenea o pastă groasă.Fierbinte, se aşeza în oale de pământ,se lăsa să prindă pojghiţă,se introducea în cuptor după scoaterea pâinii,iar după 2 zile când era rece se lega cu hârtie şi se depozita în cămară.Merele şi perele se păstrau în merărie,pivniţă ori camere cu vatră de pământ.Fructele căzute pe jos se foloseau în hrana animalelor.

După terminarea lucrărilor agricole, toamna,iarna ori primăvara, cei care aveau fructe le încărca în care ori căruţe şi plecau să le schimbe pe cereale în Pocola,Răbăgani,Sâmbăta,Ceica,

Salonta.Alteori, ca şi în prezent, le vindeau pe bani în pieţele din Beiuş,Oradea,Salonta.

Prin anul 1943, domnul notar Petru Mihoc i-a învăţat pe părinţii mei şi pe alţi câţiva săteni să folosească fructele căzute pe jos pentru obţinerea ţuicii.In prima fază obţineau votcă, iar în faza a doua făţătura, ţuica, de 50-60 grade.Odată învăţată această tehnică,posesorii de fructe îşi făceau ţuică(palincă).Primul cazan de ţuică din satul Budureasa a fost a d-lui Goina Gheorghe(Poienar),

Iar mai târziu a d-lui Matiu Vasile (Neoaca).Din anul 1970 şi până în prezent deţin cazane de ţuică:Buştea Ioan(a Halului),Goina Teodor(Doriţa lui Valii),Oraş Nicolae(a Culii),Paşca Valer(din Sălişte de Beiuş),Bogdan Vasile(din Teleac).Din cantitatea de ţuică obţinută proprietarul fructelor dă uium 10% cazangiului,care la rândul lui dă o anumită cantitate la stat.Preţul unui litru de ţuică variază în funcţie de calitate,cât şi în funcţie de piaţă,(în anul 1998 1 litru de ţuică costa 10000-15000 lei;în anul 1999-15000-20000 lei,în anul 2003 costa 60000-70000 lei). Tuica este folosită în familie în tot cursul anului la nunţi,boteze,înmormântări,

aniversări,clăci,ospeţe ,prea puţini sunt cei care o valorifică.

Nucul se cultivă în apropiere de Valea Buduresei şi terenurile nepropice lucrărilor agricole.In anul 1998, un kg de nuci costa 1500 lei,un kg de sâmburi 15000 lei;în anul 1999, l kg de nuci costa 2500-3000 lei iar 1 kg de sâmburi 35000-40000 lei.Truchiurile sănătoase sunt predate unităţilor specializate în industria mobilei contra cost.

In număr mic se cultivă: cais, piersic, vişin, coacăz, zmeur, căpşun. Familiile care în anul 1992 valorificau căpşuni au fost: Goina Silviu, Goina Emil, Goina Vasile, Laza Alexandru, Laza Teodor.

VITICULTURA

Aproape fiecare gospodar cultivă viţă de vie în curte,condusă în formă de boltă,ori 7-10 butuci în grădină.Familiile care cultivă peste 10 arii de viţă de vie sunt:Foghiş Goina Gheorghe,

Foghiş Gheorghe,Bogdan Vasile.Cantitatea de vin obţinută într-o gospodărie este de 60-300 l.

PRELUCRAREA LEMNULUI, MEŞTEŞUGURI TRADIŢIANALE

Aşezarea comunei a atras locuitorii să se împrietenească cu codrul,fiindcă el codrul le-a fost sursă de încântare a ochilor,dar mai ales le-a asigurat un loc de muncă, fie participând la defrişări, împăduriri, fie la exploatări forestiere. Pădurea le-a asigurat lemnul pentru foc,construcţia caselor,anexelor gospodăreşti,grajdurilor,carului,jugului,căruţei,plugului de lemn,grapei,roţilor de moară ori piuă,mobilierului din casă,meliţei, furcii de tors,războiului de ţesut,furcii şi greblei pentru strâns fân,lemnului pentru şindrilă,hambare,lăzi de zestre.

În Budureasa, circula expresia”merge la moară” cetăţeanul care vindea un mc. de lemne în Beiuş,iar pe bani îşi cumpăra cereale pentru pâine.

Alegerea lemnului,tăierea,pregătirea pentru prelucrare şi ansamblarea hambarelor şi lăzilor se executa iarna,iar primăvara,vara şi toamna le transporta dându-le în schimb pe grâu şi porumb. Pentru evitarea concurenţei, cărăuşii foloseau rute diferite:Budureasa-Beiuş-Salonta-Arad-Jimbolia, Budureasa-Soimi-Beliu- Ineu-Curtici-Gyula.Lădarii care nu deţineau cai şi căruţă îşi tocmeau cărăuş pentru transportarea mărfii pe care îl plătea cu 1/3 din venit.Asocierea dintre lădari şi cărăuşi se numea ortăcie.Lădarii Nistor Gheorghe,Laza Nicolae,Laza Gheorghe vindeau marfa unor localnici(cheujeri), iar aceştia o valorificau pe piaţă ori prin sate.Intre vânzători şi cumpărători se stabileau relaţii de colaborare,schimburi de păreri în probleme de ordin gospodăresc,agricol,social-cultural,politic.

Istoricul D.Prodan menţionează că în sec.XVI „La Budureasa se confecţionau hambare pentru cereale, lăzi de zestre,furci pentru tors, podişoare,albii,scări,cozi de unelte agricole,sănii,

săniuţe.La începutul sec.al XVIII-lea, un număr remarcabil de meşteşugari prelucrau lemnul pentru piaţă.Obiectele au fost apreciate atât pentru utilitatea cât şi pentru frumuseţea lor ,fapt pentru care au fost achiziţionate de instituţii muzeale.In anul l932 Muzeul Casei Naţionale a judeţului Bihor avea în colecţie 166 obiecte în inventar, printre care o ladă din lemn sculptat, două scaune,un leagăn,un jug pentru boi,o roată şi alte şase unelte din Budureasa.

De-a lungul anilor, lăzile de zestre din Budureasa au fost expuse la diferite expoziţii zonale şi naţionale obţinând locul I,iar meşterii titlul de laureat. Laza Nicolae(Cula Trifii) şi Laza Gheorghe(Băraru) au participat în anul 1982 la Festivalul Naţional „Cântarea României”,ocupând locul I.In Revista ,,România pitorească” găsim un articol şi poza meşterului lădar Nistor Ioan a Zbeutii. Laza Nicolae a executat mobilierul din interiorul localului „Crâşma bihoreană” din Oradea.Din trecut şi până în prezent în Budureasa se cunosc lădari cu renume:Liucu, Nistor Gheorghe(Durla Zbeutii)Nistor Ioan(Lentu),Goina Ioan(a Ghiobului),Goina Teodor(Doriţa Ghiobului),Laza Dumitru (a Trifii),Laza Nicolae(a Trifii),Laza Nicolae(a Albului),Nistor Ioan(a Zbeutii),Laza Gheorghe (Băraru),Buz-Goina Gheorghe(Băcescu),Sala Stefan (Fanea Durii),

Oancea Ioan (a Haiului), Oancea Ioan (a Găborii),Oraş Nicolae (a lui Miculae).Tânărul Oraş Nicolae a fost prezent în anul 1997, la Tebea la Târgul Meşteşugarilor; în anul 1999 la Târgul Meşteşugarilor din Beiuş;în anul 2002 la (expoziţia de artă populară organizată la Târgul de Fete de pe Muntele Găina).

FOTO

An de an Oancea Ioan(a Haiului),Oancea Ioan (a Găborii) şi Goina Gheorghe(Băcescu) sunt prezenţi la Târgul Meşteşugarilor din Beiuş, la Târgul Meşteşugarilor din luna iulie de la Muzeul Tării Crişurilor din Oradea. Oancea Ioan(a Haiului) a fost prezent la Muzeul satului şi Muzeul Tăranului Român din Bucureşti,cu diverse obiecte:lăzi de zestre, fluiere, tulnice, căuce, pistornice, farfurii decorative.

FOTO

In anul 2000, cu acordul unui număr de patru lădari,au fors repartizaţi câte 2-3 elevi pe lângă fiecare în scopul transmiterii acestui meşteşug.

Intre anii 1940-1972, Boruţ (Bâţu) confecţiona bastoane împistrite pe care le valorifica în Stâna de Vale la turişti.

Fiecare gospodărie, cu ani în urmă, avea 1-2 lăzi de zestre,care în mod treptat au fost înlocuite cu mobilier modern cumpărat din Beiuş ori comandat la tâmplari ca:Goina Sabina

Magda Dănuţ din Budureasa,Mihoc Sabin din Sălişte de Beiuş,Tiţ Ioan din Burda.Mobilierul vechi a fost vândut, pe un preţ de nimic la 2-3 familii de rromi din Arad,care le trec peste hotare.

Câteva persoane din rândul rromilor confecţionează fuse, linguri,oboroace (troace), coveţi (albii), lopeţi pentru cuptor,târşuri(mături din nuiele),folosind lemn de fag, plop, mesteacăn şi salcie.

Materialul folosit în construcţia caselor şi anexelor gospodăreşti era prelucrat în mare parte cu toporul de cioplit:tălpi, şoşi, sindrilă, coarne, dar şi în fireze(joagăre):scânduri,leturi,grinzi, grindare.Toate firezele erau amplasate în marginea văii,fiind puse în mişcare cu ajutorul apei.

CONSTRUCTORI DE CASE

Ca în orice localitate,au existat şi există oameni pricepuţi în construcţii:Laza Florian

(Florea Donii) a ridicat 170 de case în peste 25 de sate,5 biserici,9 şcoli,30 fireze,un ceas din lemn(cu excepţia arcului), teascuri pentru strivit struguri ori seminţe, oloişte(prese simple pentru ulei),pive(şteze).Ca militar, ajuns în Italia şi Austria(prizonier),a construit edificii militar-administrative.Un altul a fost Brie Teodor(Dorea Dodului) care a ridicat prima casă cu etaj(din lemn) din Budureasa,o bicicletă şi o maşină de cusut din lemn(cu excepţia acului).Alţi meşteri constructori: Borha Gheorghe(Ghicu), Petrugan Ioan din Teleac, Tiţ Vasile (Niucu),Mihalcea Ioan (a Crăciunii)Boruţ Ioan, Fâşie Ioan din Burda, Oraş Lazăr(Lăzarea Florii),Matiu Teodor(Monu), Laza Mihai(a Licului), Laza Gheorghe (a Buşii),Laza Ioan(a Gughii),Magda Vasile (a Grăvilii),Petrila Teodor(a Ghioghiului),Oancea Vasile(a Haiului),Goina Ioan(a Ghiobului) ,Goina Sabin (a Şunii) din Budureasa,Mihoc Sabin din Sălişte de Beiuş.Mărturie a construcţiilor din lemn avem câte 1-2 case în fiecare sat, biserica din satul Saca şi bisericuţa din Stâna de Vale.

CĂRBUNĂRITUTUL ŞI PRELUCRAREA FIERULUI

Cărbunăritul era o ocupaţie cu predominantă în Cărbunari, de unde şi numele satului(azi a străzii).In ţarina Buduresei există o zonă numită Cărbuni,posibil ca denumirea să vină de la vetrele de cărbuni.Pentru obţinerea cărbunilor se clădesc lemnele,se acoperă cu glii(ţălină),se aprinde focul sub lemne,se lasă să ardă mocnit mai multe zile.Fierarii(căuacii) folosesc cărbuni aprinşi la modelarea fierului pentru confecţionarea caielelor,potcoavelor necesare potcovirii animalelor de muncă(boi şi cai),a balamalelor,rătezelor pentru uşi, geamuri, copcilor pentru construcţii,încălţarea roţilor de căruţe şi care,pentru confecţionarea colţilor de grape,a fierului de plug etc.

Au profesat: Faliş Teodor şi fiul Traian(a Cocenii),Mironea, Manciu Nicolae,Manciu Gheorghe(a Laii Licului).Datoritâ dezvoltării industriei prelucrării fierului,localnicii îşi procură cele necesare din comerţ,fierarii având tot mai puţin de lucru.După 1990 în Budureasa practica meseria de fierar-Manciu Nicolae,Manciu Gheorghe şi Faliş Traian.

Odată cu dezvoltarea zonelor industriale din oraşele Beiuş şi Ştei, au apărut noi profesii.

În anul 1952 s-a înfiinţat Întreprinderea sovieto-română „SOVROM-KWARTIT” angajând muncitori. La Exploatarea minieră Băiţa-Bihor,pentru extragerea uraniului au fost încadraţi Miculescu Gheorghe,Jude Aurel, Casa Gheorghe,Pruncuţ Teodor, Laza Dumitru,Criste Sav(din satele comunei).Primii angajaţi făceau naveta din Budureasa la Sudrigiu pe jos,iar de acolo cu trenul până la Ştei,apoi cu autobuzul până la locul de muncă.După creşterea numărului de angajaţi transportul pe ruta Budureasa-Beiuş-Sudrigiu-Ştei-Băiţa Plai şi retur s-a făcut cu autobuzul, şofer fiind dl.Goina Gheorghe (a Neşului).

Pornind de la faptul că pe Valea Buduresei au existat 15 şteze(pive) deducem că cel puţin 15 locuitori erau piuari.Pivele funcţionau toamna târziu,după terminarea lucrărilor agricole,iarna şi primăvara înainte de începerea lucrărilor în agricultură.Dintre piuari amintim pe Nistor Gheorghe,Goina Teodor,Goina Ioan,Goina Gheorghe,Laza Gheorghe,Grec Simion,Grec Vasile,Goina Ioan.Ţesăturile de lână pentru ştezat erau aduse de piuari din centre Beiuş, Ceica,Salonta,Chişineu Criş, iar după ştezare erau predate posesorilor.In anul 1942 piuarul primea 3-4 lei pentru un cot(62 cm) de ţesătură ştezată.

Pentru obţinerea obielelor,ţolurilor,stofei pentru confecţionarea iţarilor(cioarecilor),

sumăniţelor, sumanelor,femeile prelucrau lâna oilor în mai multe etape:tundere, spălare,pieptănare,periere,toarcere ori îndrugare,urzire,învălire, ţesere (conovăţeşte,în 4 iţe).Cu

sumănăritul(confecţionatul sumanelor şi iţarilor) s-au ocupat Manciu Marişca(a Grebluşii Fani),

Nistor Ana (Baba Culaii),Budău Irimie.Pentru un suman se folosea 7-8 coţi de ţesătură.Cerinţele

mari pentru îmbrăcămintea groasă din lână,numărul sumănarilor mic, a făcut ca mulţi săteni să apeleze la sumănarii din Meziad(pentru suman), iar pentru sumăniţe la cei din Beiuşele şi Delani.

Primele instalaţii pentru măcinatul porumbului au fost râşniţele,iar mai târziu morile de apă,care pe lângă porumb măcinau secară şi grâu.Între anii 1933-1941 funcţionau morile familiilor:Nistor Gheorghe(a Zbeutii),Laza Moise (a Dolichii),Goina Teodor(Teodoraş) şi Goina Gghorghe(Dascăl), Gudiu Teodor( Toderea),Matiu Vasile(Neoaca), Dan Sabin, Goina Ioan (Neşu), Neşa Vasile (preot) cu două mori, la Budureasa; Ţiţ Teodor (Moraru ) şi Kralic. Cea mai bună făină se obţinea la moara lei Teodoraş şi Dascăl.Fiecare morar plătea la stat un impozit( în anul 1944 se ridica la 1200 lei anual) şi uium în cereale. După 1948 tot uiumul era dat la stat,revenind 160 lei pentru 100 kg cereale măcinate.Treptat morarii nu au mai practicat această meserie datorită impozitului foarte ridicat şi cheltuielilor necesare întreţinerii iazurilor şi morilor.Morile specializate din Uileacul de Beiuş, Drăgăneşti,Beiuş,au atras măcinişi din satele noastre.În anul 1998 se găseau în stare bună de funcţionare morile domnilor Gudiu Lucian(în Budureasa şi Balaciu Miron (în Burda).

După absolvirea şcolii de 8 ani din Budureasa,numărul elevilor care au urmat cursurile unui liceu ori şcoli profesionale a crescut .

 
Ultimele pagini vizitate de dvs: